De cateva zile am un nod in gat. Stiu ca trebuie sa-l plang. Il am de la ultima plimbare in cimitir. Aaron n-a participat la inmormantarea surioarei lui. A fost decizia noastra si ne bucuram ca am procedat asa. N-am vrut sa o perceapa nici ca pe o surioara bolnava, nici ca pe o surioara pe care a pierdut-o. Ne-am dorit sa se bucure de ea cat a trait si sa poata vorbi senin despre Amalia lui din cer dupa. A inteles din putine cuvinte mai mult si mai frumos decat noi, poate, dovada sunt desele lui dati cand ne spune ca doreste sa mearga la Domnul Isus ca sa o mai poata vedea putin pe surioara lui.
Pentru ca lucrurile stau asa , Aaron ne insoteste de fiecare data la plimbare in cimitir si se joaca bucuros pe langa mormant ca in parc. Nu ne mai intreaba de ce mergem, stie ca acolo ne mai varsam dorul. Nu ne mai intreaba de ce smulgem buruienile si de ce plantam floricele, stie ca atat mai putem face si ne ajuta in liniste. Nu ne mai intreaba ce scrie pe crucea alba, acum citeste singur litera cu litera si se aplauda cand termina de descifrat. "Scrie AMALIA CIRES, mami. Ne cheama Cires pe amandoi! Tu esti politistul si eu sunt hotul...tututut...si acum ma prinzi si dai cu o bomba...da eu ma catar..."
De aici nodul.
Si n-am putut sa plang acolo cat trebuie pentru amarul pe care l-am simtit in inima!N-am putut sa sparg cu pumnii nimic de neputinta. N-am putut sa urlu si sa scot toata durerea din mine. Am ramas nemiscata, de frica sa nu le intrerup jocul...
Si de atunci tot caut cotloane pe unde sa m-ascund si sa mai vars o lacrima. Acum cat scriu, mai plang un rest, si maine cand ma uit pe geam cum pleaca la gradinita, inca un rest, si cand ii voi strange jucariile de pe mocheta inca un pic. Si toata viata cand il voi vedea pe el razand, cantand cu tati, jucandu-se, dormind sau facand orice, o voi mai plange inca un pic, c-ar fi fost frumoasa in costum de politista alergandu-l prin casa. S-ar fi amuzat copios la toate glumele lui si stiu sigur ca nimic n-ar fi incantat-o mai mult decat inbratisarile de fratior protector.
Cand nu mai pot de durere scriu fara sa editez prea mult, ca azi, dar scriu putin, ca sa pot plange mult.
Stiti ca si lacrimile astea curata, ajuta?
