TATI AL EI

Adi nu a fost niciodata un barbat dur. Adi a crescut inte-o familie in care sentimentele au fost planse, au fost rase si au fost spuse. Adi e mai degraba sensibil. Iar Adi si-a dorit o fetita asa de mult, incat a explodat de bucurie atunci cand ecograful ne confirma asta si a sunat sa dea vestea tuturor!
Adi era cel care ne-o descria in fiecare zi:" o sa fie bruneta si cu ochii negri ca ai lu' mami si-o sa semene tot cu mine!O sa fie cea mai frumoasa si o s-o plimbe tati numai in brate!"
Mereu imi voi aminti cum statea seara cu obrazul lipit de burta mea si-i spunea cat e de frumoasa si cat de mult o asteapta la pieptul lui...
In ziua in care am primit vestea ca nu va fi bine, Adi a ajuns acasa si s-a aruncat in genunchi pe covorul de langa pat. A plans cum niciodata eu n-am mai vazut sa se planga. Si acum cand retraiesc acele momente pot sa simt cum doare efectiv ceva in mine de mila lui. Tot Adi a fost cel care a acceptat-o primul. Tinea sa-mi spuna in fiecare zi ca trebuie sa luptam, ca depinde si de noi si de starea noastra ca ea sa fie mai bine. N-a renuntat nicio secunda. N-a trecut zi fara sa se roage. Mai stiu serile acelea cand el credea ca dorm si cand ii simteam cate o mana pe burta si-l auzeam rugandu-se cu lacrimi. Mai stiu si datile cand ramanea in masina si plangea rugandu-se. Mai stiu si serile cand adormea pe versurile aceleiasi cantari si plangea. Mai stiu si cand ma tragea la pieptul lui si plangea cerandu-i lui Dumnezeu indurare.Mai stiu si cand se ascundea de Aaron dupa peretele din sufragerie si plangea rugandu-se.
Cand ne-am despartit langa sala de nastere, mi-a spus ca orice va fi suntem impreuna si ca vom reusi. Mi-a spus ca orice ar fi, ea va ramane fetita lui.
Prima vizita  a fost atat de coplesitoare. Tremura atat de tare incat a trebuit sa-l ajut cu echipamentul steril. Pe hol m-a tras de mana si m-a intrebat ce trebuie sa faca. I-am spus ca o poate mangaia, dar  nu mai stiu daca a atins-o atunci, insa imi amintesc cum ii urmaream maxilarul incordat ce i se vedea pe sub masca de protectie si vena tamplei pulsand de emotie. Ceea ce cu siguranta-mi amintesc este puterea cu care s-a rugat atunci . Stiu sigur ca au tacut toate asistentele si doctoritele din salon si parca am simtit cum se clatina temeliile cladirii. Din momentul acela niciodata, pe sectia aceea nu m-a mai intrebat nimeni de ce n-am avortat-o! Atunci au inteles ca Amalia era mai mult decat dorita, era iubita de o mama, dar mai ales de un tata!
Adi a mers cu mine in fiecare zi. Ma astepta in parcare si se ruga. Cand ieseam, cobora din masina si venea mereu inaintea mea, nerabdator sa afle ce face fetita lui. Ii duceam mirosul ei cu pumnii stransi si de fiecare data plecam vorbind despre ziua cand o vom lua acasa.
Cand ne-am mutat pe Ingrijiri Paliative, il intrebam zilnic daca vrea sa o tina in brate. Mereu imi spunea ca nu stie cum, iar prima data cand i-am asezat-o pe piept a stat nemiscat minute in sir.
Adi a descoperit ca se gadila in talpa si pe spate, Adi ii desfacea degetelele cu grija si-i sufla in palma cu rani. Adi a descoperit ca-i placea sa adoarma mangaiata, pe frunte, pe manute.
De fiecare data cand vorbeam cu cate un doctor, tinea sa le spuna ca el nu va renunta la ea niciodata si ca daca vom putea face ceva, vom face.Multa vreme el a fost cel care s-a interesat in stanga si in dreapta de medici, a trimis acte si a vorbit cu cine a putut.Mereu el a fost cel care imi spunea in fiecare seara ca  vom reusi cumva.
Cu o saptamana inainte de a muri ea, niste prieteni il intrebau daca e gata sa renunte. Raspunsul lui categoric m-a speriat. Mi-a fost atat de frica de suferinta pe care urma s-o aiba, incat acela a fost momentul cand am inceput sa strig spre Dumnezeu pentru inima lui de tatic. Eram constienta ca eu nu voi putea sa domolesc niciodata durerea ce va ramane in urma ei in inima lui. Eram constienta ca se va topi de dor, eram constienta ca atat cat ii era dragostea de mare atat ii va fi si suferinta si eram constienta ca doar Dumnezeu il va putea sprijini.
Ziua de  cinci septembrie a inceput cu o ploaie marunta, asa ca a venit inapoi in casa si n-a mai putut sa adoarma. Mi-a povestit apoi cum s-a intins pe covorul din sufragerie si cum a simtit o oboseala cum nu mai avusese niciodata. Mi-a povestit cum s-a rugat chiar asa:" Doamne, am obosit. Fa ce vrei." si apoi cum a simtit eliberare. Dumnezeu deja il intarea.
Cand ne-am luat "la revedere" in genunghi, in fata gropii, Adi imi povestea de rugaciunea lui din dimineata anterioara. Imi povestea, apoi imi spunea ca nu vrea s-o lase, apoi din nou imi soptea de pacea simtita atunci si iar il lovea imaginea dinaintea ochilor in piept. Am simtit amandoi ce lupta s-a dat, dar cand ne-am ridicat ii multumeam Domnului pentru cat a fost si cum a fost.
Nu pot sa-mi imagiez un tata mai potrivit pentru Amalia mea. Nu cred ca ar fi putut cineva s-o iubeasca mai bine pe acest pamant decat el. Nu se putea nimeni ruga mai frumos si mai puternic pentru ea,decat Adi!
Nu-mi doresc nimic mai mult acum decat o mica fereastra dinsprea ea spre noi, doar cat sa-l poata vedea pe tati al ei cat ii duce dorul, cu cata gingasie stie sa poarte in brate fetite ca ea, cu cat drag le da in leagan si cum ii licaresc ochii.
Draga mea, cand tati se asaza langa salcamul de la mormantul tau, eu stiu ce gandeste...c-ar vrea sa alerge dupa tine in parc, ca te-ar prinde si te-ar invarti ca pe printesele din filme, c-ar vrea sa te adoarma povestindu-ti, ca te-ar trezi mangaindu-te pe par si c-ar renunta la orice pentru tine, ca te-ar fi iubit oricum, nespus, cum doar el stie.
Atata timp cat inima lui va bate, eu stiu sigur ca nu va inceta nicio secunda sa te iubeasca si sa-ti duca dorul.
Inca ma rog ca de la Dumnezeu sa-i vina ajutorul pentru fiecare pas cel mai are de facut fara tine!
Asa cum spunem amandoi mereu: uneori traim doar pentru ca mai vrea Dumnezeu sa traim, dar noua ne e dor de Cer!

1 AN IN CER

"Iubito, iarta-ma. Pentru tot ce n-am putut sa-ti fiu si pentru tot ce ti-am fost gresit. Iarta-ma."

Ultimele cuvinte pe care i le-am soptit la ureche. 

Am stat mult in ultima seara. N-am lasat-o deloc din brate. Am fost doar noi doua. Am plimbat-o intre patutul ei si cel al lui Ionut si i-am plans aproape toata durerea din inima mea. I-am fixat capusorul pe umarul meu si am lasat-o sa se imprime cu toata greutatea, cu tot mirosul, cu forma ei ciudata si cu toata oboseala pe pielea mea, in inima mea. N-as putea sa spun cat din ea mai era acolo. Simteam pentru prima data ca-i tin doar trupul in brate. Era asa de usoara...

N-am avut curajul sa-i cant, nici sa-i spun vreo poveste despre cer. Nu i-am mai amintit de stele, nici de luna, nici de Isus care iubeste copiii. Nu am putut sa-i mai promit ca vine dimineata inapoi si ca vom fi din nou impreuna, iar cand a sosit momentul sa plec, am stiut amandoua ca e ultima data pe acest pamant.

Am plecat pentru prima data in 5 luni, rugandu-ma pentru mine. Nu stiam cum voi reusi sa pasesc prin ceea ce-mi statea inainte. 

In seara aceea i-am spus lui Adi ca Amalia nu va mai rezista. N-am dormit. Cand telefonul a sunat de dimineata, am raspuns plangand deja. 

Oamenii se duc, la asta m-am gandit prima data, oamenii se duc oricum candva, ferice de ea ca a plecat mai repede. 

Cand m-am simtit in stare sa ma ridic pe picioare, am simtit si puterea ce-mi fusese data ca sa-mi duc  durerea cu mine pentru tot restul vietii. De atunci o port in suflet si-n privire si nu mi-e grea. O port cu drag pentru ca zilnic, lacrimile de dor, imi amintesc de forma dragostei pe care mi-a lasat-o ea, de credinciosia cu care m-a surprins Dumnezeu si mai ales de bataia vantului in care stau.... eu, fir de iarba. 

In seara in care mi-am amintit de toate astea, am privit stelele cu Adi si amandoi ne-am intrebat oare pe care ai asezat-o tu, iubita noastra?! Stiu ca esti bine, stiu ca nimic nu se compara cu bratele Creatorului, cu povestile Lui sau cu vestitele cantecele ale corului de ingeri, dar vreau sa stii ca ne lipsesti aici, ca ti-au ramas rochitele nepurtate si ursuletii nemangaiati. Vreau sa stii ca ne-au ramas bratele goale, ca inimile ni-s putin sparte. Vreau sa stii ca te vedem deseori in fetitele din jur, in zambetele lor, in gangureala lor, in joaca lor. Vreau sa stii ca nimic si nimeni nu-ti va putea lua locul niciodata! Ne este dor de tine, fetita noastra draga!

Tata, te rog sa-i dai parul la o parte si s-o saruti pe frunte, sa-i spui in soapta, la ureche, "noapte buna " si sa o mangai pe manuta, asa-i placea s-adoarma. Multumesc.