1 AN IN CER

"Iubito, iarta-ma. Pentru tot ce n-am putut sa-ti fiu si pentru tot ce ti-am fost gresit. Iarta-ma."

Ultimele cuvinte pe care i le-am soptit la ureche. 

Am stat mult in ultima seara. N-am lasat-o deloc din brate. Am fost doar noi doua. Am plimbat-o intre patutul ei si cel al lui Ionut si i-am plans aproape toata durerea din inima mea. I-am fixat capusorul pe umarul meu si am lasat-o sa se imprime cu toata greutatea, cu tot mirosul, cu forma ei ciudata si cu toata oboseala pe pielea mea, in inima mea. N-as putea sa spun cat din ea mai era acolo. Simteam pentru prima data ca-i tin doar trupul in brate. Era asa de usoara...

N-am avut curajul sa-i cant, nici sa-i spun vreo poveste despre cer. Nu i-am mai amintit de stele, nici de luna, nici de Isus care iubeste copiii. Nu am putut sa-i mai promit ca vine dimineata inapoi si ca vom fi din nou impreuna, iar cand a sosit momentul sa plec, am stiut amandoua ca e ultima data pe acest pamant.

Am plecat pentru prima data in 5 luni, rugandu-ma pentru mine. Nu stiam cum voi reusi sa pasesc prin ceea ce-mi statea inainte. 

In seara aceea i-am spus lui Adi ca Amalia nu va mai rezista. N-am dormit. Cand telefonul a sunat de dimineata, am raspuns plangand deja. 

Oamenii se duc, la asta m-am gandit prima data, oamenii se duc oricum candva, ferice de ea ca a plecat mai repede. 

Cand m-am simtit in stare sa ma ridic pe picioare, am simtit si puterea ce-mi fusese data ca sa-mi duc  durerea cu mine pentru tot restul vietii. De atunci o port in suflet si-n privire si nu mi-e grea. O port cu drag pentru ca zilnic, lacrimile de dor, imi amintesc de forma dragostei pe care mi-a lasat-o ea, de credinciosia cu care m-a surprins Dumnezeu si mai ales de bataia vantului in care stau.... eu, fir de iarba. 

In seara in care mi-am amintit de toate astea, am privit stelele cu Adi si amandoi ne-am intrebat oare pe care ai asezat-o tu, iubita noastra?! Stiu ca esti bine, stiu ca nimic nu se compara cu bratele Creatorului, cu povestile Lui sau cu vestitele cantecele ale corului de ingeri, dar vreau sa stii ca ne lipsesti aici, ca ti-au ramas rochitele nepurtate si ursuletii nemangaiati. Vreau sa stii ca ne-au ramas bratele goale, ca inimile ni-s putin sparte. Vreau sa stii ca te vedem deseori in fetitele din jur, in zambetele lor, in gangureala lor, in joaca lor. Vreau sa stii ca nimic si nimeni nu-ti va putea lua locul niciodata! Ne este dor de tine, fetita noastra draga!

Tata, te rog sa-i dai parul la o parte si s-o saruti pe frunte, sa-i spui in soapta, la ureche, "noapte buna " si sa o mangai pe manuta, asa-i placea s-adoarma. Multumesc.