Bine, n-am intrebat nici macar unul, insa s-au trezit raspunzand multi prea multi!
E o regula general valabila in poporul nostru: ca suntem buni la toate, ca le stim pe toate. Am realizat asta mai mult la cateva ore dupa morfologia din 9 ianuarie. Cu verdictul medicului si cu hartiile ecografului in mana, nimeni parca nu ne credea. Ni se garantau fel si fel de rezolvari miraculoase si ni se insiruiau fel si fel de alte exemple despre minuni auzite. Variantele erau :" nu credeti pana nu o aveti in brate", "poate n-a vazut doctorul bine", "ecograful mai si greseste uneori" si preferatul meu:" va fi bine".
La vremea aceea mi-am simtit inima ca un disc de frisby aruncat din mana in mana cu fiecare replica de felul acesta. Ma trezeam agatandu-ma de aceste false iluzii si asteptari omenesti. Cu fiecare ecograf facut lucrurile se complicau, asa ca a trebuit sa ma scutur de tot si de toti ca sa pot ramane cu Dumnezeu si cu voia Lui. A trebuit sa ma ancorez in promisiunile Lui pentru cei ce trec prin vale si sa o iau la pas cu El. Am continuat sa cred ca doar El poate sa intoarca situatia la 180 de grade, dar n-am mai crezut ca aceasta poate fi singura varianta.
Stiu ca ceea ce scriu acum va starni in multi revolta. Stiu ca sunt multi care nu-L lasa pe Dumnezeu sa aiba ultimul cuvant si poruncesc incoace si incolo. Stiu pe unii care ne-au spus ca Dumnezeul pe care-l cunosc ei n-ar ingadui niciodata asa ceva. Doar atat vreau sa stiti cu totii, indiferent de motivul pentru care nu sunteti deacord cu mine:eu il iubesc si-L voi iubi pe Dumnezeu chiar daca nu mi-a implinit dorintele si nu-mi voi permite sa conditionez asta de nimic.
M-am tot intrebat de ce nu vrem suferinta in vietile noastre? Si mereu am avut raspunsuri pertinente: poate pentru ca ne-am vedea puterile slabite,poate pentru ca linistea si caldura culcusurilor noastre ar disparea, poate pentru ca orgoliul din noi ar putea fi daramat, poate pentru ca toate faptele cu care ne-am cladit sfintenia s-ar prabusi in incercarea de a gasi motivul suferintei. Un lucru e clar, nu exista nicio varianta frumoasa a suferintei, nicio varianta care sa nu implice zdrobirea, iar asta inseamna perioade de durere, de agonie, de convalescenta si cine-si doreste asa ceva? De multe ori m-am trezit gandindu-ma la ce poate iesi bun din suferinta si ma intrebam de ce se complica Dumnezeu cu asemenea chestii? Acum stiu de ce, dar gasesc raspunsurile chiar in timp ce sufar.
Ne place sa intoarcem priviri, ne place sa starnim valuri de uimire, vrem sa avem parte doar de lucruri spectaculoase dar n-avem curajul sa incercam biruinta prin indrazneala de a infrunta necazurile.
Oare unde avem nevoie de mai multa credinta, cand cerem minuni sau cand "va fi bine" nu e bine deloc? Oare in care din cele doua situatii poate lucra Dumnezeu mai mult in noi?
Daca Dumnezeu ne-ar fi daruit o altfel de Amalia, una sanatoasa, probabil ca n-am fi ajuns niciodata sa-L simtim atat de cald, atat de aproape.
Daca ne-am fi rugat doar pentru un miracol, n-am fi ajuns niciodata sa invatam despre increderea in Dumnezeu.
Daca n-am fi acceptat decat varianta noastra, n-am fi cunoscut niciodata planul Lui.
Daca n-am fi primit suferinta, n-am fi primit nici puterea Lui.
Daca n-am fi primit zdrobirea, n-am fi avut parte niciodata de atat Har!
Daca ne vom lasa sculptati de suferinta, vom ajunge intr-o zi asemenea Lui!
Multumesc pentru suferint!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu