ACCEPTARE

Ma aflu in imediata apropiere a aflarii diagnosticului bebelusului din burta mea! Ma aflu la scurt timp dupa ce am avut curajul sa insir hartiile pe pat, sa le descifrez si sa caut fiecare termen pe internet. Ma aflu in perioada de constientizare si de infruntare a adevarului. O frica profunda imi invada tot corpul de fiecare data cand imi indreptam gandurile spre viitor. O teama profunda nu ma lasa sa dorm, imi paraliza intreg corpul si ma tinea captiva in ganduri ciudate. Ma simteam ca atarnata de un fir, intr-un hau adanc, deasupra unui intuneric dens ce-mi cuprindea tapile cu umezeala lui infricosatoare.
In ziua aceea, din inertia lucrurilor, spalasem o masina de hainute roz, le uscasem, le calcasem, iar acum le asezam in dulapul ei si plangeam. Cu cat spasmele de plans cresteau in intensitate cu atat panica punea tot mai mult stapanire pe mine din nou. Incercand sa-mi controlez respiratia, am lasat sa mi cada din maini un body de prematur si m-am indreptat catre fereastra. Un cer inghetat si senin mi-a vrajit privirea si pentru prima data de cand viata mea se complicase, m-am rugat cu voce tare:" mi-e frica. Ma vezi? Daca ma vezi, descurca-Te Tu cu asta."
Oricat am cautat mai apoi prin anii mei un raspuns mai rapid ca cel primit atunci, nici ca am gasit. Gradina Ghetimani se deschidea in fata ochilor mei si eram chemata la rugaciune cu Isus. "Ce bine-i cu tine, Doamne, cum sa nu fi adormit ucenicii?Mai este vreun loc in colibele lui Petru?" Dar totusi, putin mai incolo, Isus asuda cu picaturi de sange, cuprins de intristare, de mahnire, rugandu-se pentru indepartarea unui pahar, paharul suferintei.
"O, Doamne", soptesc: "ce cunoscuta imi pare fiecare vorba si fiecare suspin. Ce infricosatoare e vale umbrelor mortii. Ce bine-i sa stiu ca si Tu ai coborat pana aici, Tu, Dumnezeu, Te-ai intrupat in odrasla slaba, in om al durerii si Te-ai obisnuit cu suferinta."
Si ma catar pe firul acela subtire, pe singurul fir. Ma tin cu toate puterile-mi. Imi rupe din carne, din unghii, c-alunec, dar nu vreau sa-l scap, caci din sus se vad raze si-un Dumnezeu care tine soarele in brate pentru mine, un Dumnezeu care si-a facut inima franghie pentru toti incercatii.
Ziua aceea a fost ziua acceptarii, a certitudinii ca lucrurile nu I-au scapat de sub control Domnului meu, dar si ca suferinta poate aduce rod;si ce mult, cu un simplu;"Faca-se voia Ta".
 Suferinta mea n-a fost mai mica, durerea mea nu s-a diminuat, frica mi-a dat tarcoale in fiecare secunda si dupa aceea, dar am stiut  ca prin biruinta Domnului Isus voi putea mereu sa strig: "Ava", iar orice traire a mea va fi inteleasa!
 Cum ajung oamenii sa accepte tragediile din viata lor fara Dumnezeu,sau exista  acceptare fara ajutorul Lui?Nu stiu daca, dar stiu sigur ca frumusetea pe care o aduce suferinta, doar Dumnezeu ti-o va putea descoperi!
Tine-te de El!