INTR-O RELATIE

In toamna anului 2009, un grup de tineri total necunoscuti au facut o vizita bisericii noastre.
In cea mai neagra perioada a mea, in pragul unei depresii, fara prieteni, cu o groaza de complexe si frustrari adunate in urma adolescentei, l-am intalnit pe Adi. Doua luni mai tarziu, mi- a scris intr-un mesaj ca relatiile de distractie nu sunt pentru el. M-a intrebat daca stiu de  jocul Mario, daca stiu ca la sfarsit ajungi sa castigi o Regina si mi-a mai spus ca nicicand n-ar incepe jocul daca ar sti ca nu ajunge sa o aiba.  In trei ani de relatie la distanta, cu o vizita de 6 ore pe luna si miliarde de ore la telefon a constat jocul nostru. A ajuns sa ma castige. Si fara nicio parola, fara niciun cod sau truc, doar cu sinceritatea sentimentelor lui.
Ne-am casatorit tineri, prea tineri daca-i intrebi pe unii. Ne-am casatorit la timpul perfect, daca ne intrebati pe noi. Ne-am casatorit cat inca nu ne construiseram prejudecati. Cat inca nu ne irosiseram rabdarea, cat inca nu ne plictisise  viata, cat inca mai aveam destula curiozitate, cat inca nu obosiseram de nimic. Ne-am casatorit ca sa avem puteri duble pentru a nu face toate astea niciodata.
In anii ce au urmat am avut o singura rugaciune:Doamne, vrem mai mult!
Cel mai bun mod de a avea cat mai mult din Dumnezeu ni s-a parut a fi  implicarea. Am cautat prietenii cu  familii de la care sa avem ce invata, am cautat sa fim activi si n-am dat inapoi  de la nicio lucrare ce ni se oferea in biserica. Totusi, mereu ajungeam sa ne  intrebam ce vrea cu adevarat Dumnezeu de la vietile noastre?!
Cu un baietel pe drum, am crezut ca ne apropiem de menirea data. Aaron era o provocare. Citiseram tot ce se poate, invataseram ca pentru cel mai greu examen, ne propuseseram sa fim cei mai buni parinti. Ne-am straduit. Cine ne-a cunoscut in vremea aceea poate sa spuna ca nasterea a venit la pachet cu lipsa unei doage pentru noi. Am exagerat.Am si obosit.Am luat-o de la capat.
Insa Dumnezeu nu ne voia parinti perfecti, nici crestini epuizati.Dar perioada aceea a avut un rol, iar rugaciunea noastra un raspuns.
Nu demult, intr-o seara, Adi imi spunea ca are nevoie de mine, ca lipita in spatele lui ar trebui sa-i fie de ajuns incat sa nu cada. I-am spus ca si eu tot pe spate cad si ne-am imbratisat, caci  era varianta cea mai sigura; si ne-am lasat asa, imbratisati in bratele Dumnezeului pe care l-am cautat cu atata ardoare si care s-a lasat descoperit in toata splendoarea Lui, chiar daca nu in vremurile noastre bune, dar la timpul Lui, care-i cel mai potrivit!
Dragostea a ajuns sa insemne pentru noi felul in care ne reamintim unul altuia de dragostea lui Dumnezeu! Caci din frumusetea dragostei lui Dumnezeu se nasc cele mai pretioase povesti de iubire intre oameni. Doar privindu-ne unul pe altul prin ochii Lui, vom realiza ceea ce suntem cu adevarat:niste rascumparati, iar numele acesta ne va aminti mereu ca numai jertfa de la Golgota ne-a putut aduce acest statut, prin suferinta, prin daruire, prin sacrificiu, prin bunatate, mila si mai ales prin har. Toate acestea tin casnicia. Sa nu crezi altceva!