INTREBARILE SUFERINTEI

Inchid ochii.Ii deschid si-i inchid la loc. Incerc sa scap de valtoarea sentimentelor de atunci. Abia intorsi din vacanta de iarna, bine dispusi, cu planuri pentru anul in care intrasem, paseam toti 3 cu exagerata bucurie in cabinetul doctorului, asteptand entuziasmati examinarea aceea morfologica.
Peste nici 10 minute, sonda rece se oprea insistent pe un singur loc de pe abdomenul meu. Abia audibil, doctortul spune ceva despre o problema. Inca nu ne pierdem extazul, dar inima mea incepe un ritm necunoscut. Presiunea din capul meu imi blocheaza mintea sa nu functioneze, caci nu reusesc sa inteleg nimic.
Baietii ies si singura continui efortul de a-i citi pe buze doctorului, pentru a intelege ce se intampla. Privirile compatimitoare ale asistentelor si singura propozitie pe care am reusit sa o aud clar, imi provoaca o durere de stomac si o stare de greata.
- Vom vedea  cum evolueaza. Daca vor creste, nu va fi bine deloc si atunci , na, vedem ce-i de facut.
Nu stiu cum am reusit sa ma imbrac, nu stiu cand am luat foile de pe birou si nici daca am reusit sa spun ceva la plecare. Tremuram.Mintea mea se deblocase si intrase intr-un ritm alert, invartindu-se in jurul celor petrecute. Ceva nu era bine cu fetita noastra. Ceva se ridica tot mai mult si mai infricosator in fata mea: incertitudinea.
Pana acasa a trebuit sa explic putinul pe care-l intelesesem si lui Adi si lui Aaron. Acasa ne-am aruncat in genunchi amandoi si-am plans pana la extenuare. Plans de durere, de disperare, de neputinta. Am continuat cu a ne refuza orice, timp de 2 zile, de la hrana, la odihna sau mangaiere. Acela a fost timpul nostru pentru jale.
Intr-una din acele seri, stateam rezemati de patutul lui Aaron in intuneric si plangeam, cand l-am auzit soptind pe Adi:
- Emma, tu te simti iubita de Dumnezeu? Pe bune, te simti iubita de Dumnezeu? Eu ma simt. Si acum, ca am stat sa ma gandesc la asta, ma simt iubit inca de cand m-am nascut, da mai ales acum.
Imi trebuie mult sa caut un raspuns. In perioada aceea nici ca s-ar fi putut sa ma simtit mai uitata. Ma gandesc repede la viata pe care am dus-o pana nu demult. Viata linistita, banala oarecum si realizez ca asta-i motivul pentru care nu pot da un raspuns asa de categoric. Ce chestie...
Si acolo, pentru prima data plang a furie.
- De ce eu, Doamne, de ce?
Si-as fi vrut sa se faca lumina in camera si sa vad clar un raspuns. Dar ce bun e Domnul, caci prin doua brate stranse in jurul meu m-a facut sa inteleg ca n-as fi vrut sa aud ce are de spus. Ca m-ar fi ingrozit nevrednicia-mi.
- Ai mila de mine, Tata, ai mila!
Da, am foat si eu una ce i am intunecat planurile cu intrebari si plasmuiri de raspunsuri. 
Da, in toata perioada aceea am intrebat in multe randuri "de ce?". Si am dat si vina pe mine, pe cadrele medicale. Si m-am revoltat si greu m-am mai iertat pentru tot ce n-am reusit sa fac pentru fetita mea. 
"...si in cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau randuite, mai dinainte de a fi fost vreuna din ele."
Si cu tot ce as fi crezut eu ca s-ar fi putut mai bine, nici ca as fi putut adauga macar un minut in plus vietii ei, caci ce exista sub soare care sa nu fie al Lui?
Intr-o conversatie avuta nu demult cu o persoana suparata pe un Dumnezeu care lasa suferinta peste " niste copii nevinovati", incercam sa explic harul de care am avut eu parte. Incercam sa-i spun ca Dumnezeu nu ne este dator cu explicatii. Dar am tacut in fata aceleiasi nebunii care mi-a sagetat si mie fiinta, caci, astia suntem,ne asteptam la minuni,la un Dumnezeu bun si milos,la o Divinitate care inchide ochii la toata mizeria justificarilor noastre si ne sta la dispozitie asteptand sa ne rezolve toate dilemele ca sa-L credem.
Cum de avem parte de suferinta noi ? Dar cum credem ca putem trece prin viata fara, atata timp cat El a venit sa sufere, atata timp cat El a venit sa ne arate cum sa parcurgem suferinta si sa o biruim si nu cum sa scapam de ea?!
Ce lectie pretioasa avem in Domnul Isus! 
Da, ma simt iubita de Dumnezeu din multe motive, dar acum,pentru ca suferinta Lui a semanat asa de bine cu a mea, incat mi-a lasat niste urme pe care sa calc, spunandu-mi ca nu sunt singura, asigurandu-ma ca stie fiecare sentiment care ma incearca si ca El imi va arata iesirea!
Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?