Aici veti incepe sa ma cunoasteti, cate putin de azi, cate putin de ieri si mai nimic despre viitor.
Va fi cel putin interesant!
Astazi incerc sa va creez un portret din cuvinte.
Sunt copila. Cea mai frumoasa forma de nebunie.
Sunt sotie. Cel mai bun atribut.
Sunt mama. Cea mai reala fericire.
Sunt mama de inger. Cea mai reala durere.
Sunt fiica singurului Dumnezeu. Si tot ce mai sunt, sunt prin El.
Ma incanta plimbarile in liniste. Ma dezleaga muzica. Ma linistesc cinele elegante.Imi starnesc imaginatia cartile. Ma energizeaza jocurile cu Aaron. Ma conving discutiile nocturne cu Adi.
De cand ma stiu sunt persoana singuratica. De cand ma stiu nu pot sau nu stiu sa lucrez in echipa. Tot de cand ma stiu, mi-e teama de intuneric, de persoane bete, de spatii mici si de inmormantari. Nu-mi plac prea multi oameni, dar ma atrag povestile necunoscutilor.
De cele mai multe ori nu termin lucrurile incepute.
De cele mai multe ori ma supara fleacurile.
De cele mai multe ori iert inainte sa mi se ceara iertare.
Uit.
Am idei geniale, aproape niciodata forta sa le pun in aplicare. Sunt fricoasa. Nu, nu mi-e frica de ce mi s-ar putea intampla, mi-e frica de esec.
Sunt mandra. Un pacat. Si aceasta e lupta vietii mele, lupta care ma face cel mai des sa implor Harul lui Dumnezeu.
Pana nu demult viata mea isi urma cursul normal. Totul mergea asa cum planificasem. Imi placea sa cred ca asa va fi mereu. Eram tanara, eram tineri, si credeam ca problemele sunt undeva departe. Poate, cu putin noroc, nici nu s-ar fi gasit vreuna pentru noi.
Aveam asteptari nerealiste si desarte.
Anul 2018 ne-a luat pe sus. Ne-a invartit, ne-a frant si ne-a prelucrat ca bobul in moara. N-a fost placut, insa am avut destula curiozitate ca sa ramanem intre pietre. Daca prea multe nu stiam despre durere, stiam insa ca iese paine buna din faina. Si mai stiam ceva, macar din auzite: ca Morarul nostru era cel mai priceput.
Poate ca pana aici v-ati facut deja o idee despre cine sunt. Poate ca va incant, sau din contra.
Ramaneti dintr-un singur motiv: nu voi scrie niciodata din simpla placere ci, mereu si din nevoie. Iar lucrul asta va face postarile mele sincere si cel mai probabil utile.
Lectura placuta!
Ma incanta plimbarile in liniste. Ma dezleaga muzica. Ma linistesc cinele elegante.Imi starnesc imaginatia cartile. Ma energizeaza jocurile cu Aaron. Ma conving discutiile nocturne cu Adi.
De cand ma stiu sunt persoana singuratica. De cand ma stiu nu pot sau nu stiu sa lucrez in echipa. Tot de cand ma stiu, mi-e teama de intuneric, de persoane bete, de spatii mici si de inmormantari. Nu-mi plac prea multi oameni, dar ma atrag povestile necunoscutilor.
De cele mai multe ori nu termin lucrurile incepute.
De cele mai multe ori ma supara fleacurile.
De cele mai multe ori iert inainte sa mi se ceara iertare.
Uit.
Am idei geniale, aproape niciodata forta sa le pun in aplicare. Sunt fricoasa. Nu, nu mi-e frica de ce mi s-ar putea intampla, mi-e frica de esec.
Sunt mandra. Un pacat. Si aceasta e lupta vietii mele, lupta care ma face cel mai des sa implor Harul lui Dumnezeu.
Pana nu demult viata mea isi urma cursul normal. Totul mergea asa cum planificasem. Imi placea sa cred ca asa va fi mereu. Eram tanara, eram tineri, si credeam ca problemele sunt undeva departe. Poate, cu putin noroc, nici nu s-ar fi gasit vreuna pentru noi.
Aveam asteptari nerealiste si desarte.
Anul 2018 ne-a luat pe sus. Ne-a invartit, ne-a frant si ne-a prelucrat ca bobul in moara. N-a fost placut, insa am avut destula curiozitate ca sa ramanem intre pietre. Daca prea multe nu stiam despre durere, stiam insa ca iese paine buna din faina. Si mai stiam ceva, macar din auzite: ca Morarul nostru era cel mai priceput.
Poate ca pana aici v-ati facut deja o idee despre cine sunt. Poate ca va incant, sau din contra.
Ramaneti dintr-un singur motiv: nu voi scrie niciodata din simpla placere ci, mereu si din nevoie. Iar lucrul asta va face postarile mele sincere si cel mai probabil utile.
Lectura placuta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu