Dupa 2 luni de Amalia,19 iunie 2018; doua luni in care aproape zilnic, cineva a dorit sa stie de ce n-am avortat aceasta fetita!
N-am "dat-o afara"- expresie populara care-mi confirma cat suntem de reci ca natie- imi confirma ca pisicile, cainii, berzele si vrabiutele cazute din cuib ne misca mai mult sentimentele, ca saracia cu care iubim ne lasa surzi, orbi, incremeniti, tocmai in fata lucrurilor cu adevarat importante. Deci, n-am dat-o afara tocmai pentru ca nu mi-a fost frica sa invat iubirea daruindu-ma unei alte iubiri dependente de a mea!
N-am avortat acest copil pentru ca n-as fi putut trai mai departe intrebandu-ma cum ar fi fost.
Am pastrat o sarcina cu risc pentru mine si un final incert pentru ca am avut incredere intr-un Dumnezeu Viu, intr-un Dumnezeu care a tesut-o inca din prima zi! Am avut incredere ca mana Lui n-a tremurat la un moment dat, ca a modelat-o exact asa cum a dorit-o, pe deplin constient, pe deplin condus de o dragoste nemarginita fata de ea si fata de noi!
De la 23 de saptamani am stiut, de atunci am acceptat, de atunci invatam, de atunci alegem in fiecare zi sa ne incredintam f-rica, mandria si gandurile Celui ce ni le poate duce la Cruce, Celui ce poate sa ni le rastigneasca acolo!
Am ales cu inimile; de data aceasta nu ne-am dat voie sa gandim prea mult( din perspectiva unora,deloc). Am preferat calea mai grea, ne-am facut-o cu mana noastra, cum s-ar zice, dar am stiut de partea cui suntem si pe cine avem alaturi! Am stiut ca dupa nori, mereu, dar mereu, va fi un soare stralucitor, cu mult mai stralucitor decat il poate percepe lumea care ne tot intreaba!
Stiu exact cat din mine ar vrea sa urle ca s-a saturat de atata presiune, de aceeasi intrebare, de priviri miloase,de altele acuzatoare- tot!
In acelas timp stiu cum este sa te lasi iubita de un pui de om intr-un fel pe care nu multi il inteleg. In acelas timp invat sa pretuiesc viata si nu lucrurile, sa ma bucur de secunde, sa ma infior la fiecare convulsive, sa ma rog cu ardoare si sa primesc minuni! Si n-as schimba nimic din ce ni se intampla. Ne- am trezit ca intr-o moara, invartiti, zdrobiti, risipiti, dar prelucrati in ceva frumos si folositor! N-as schimba- o pe ea cu nicio alta fetita perfecta din lume! Stiu ca nu poti pricepe, de aceea, te rog, cu urmatoarea mama fii mai bland. Urmatorii parinti pe care-i vei intalni cu fruntea plecata, opreste-i, invata de la ei sa calci peste orgoliu uitand de baremele perfecte in care trebuie incadrati oamenii!
Nu faptul ca ochii ei se dau peste cap ma doare, ci faptul ca nu pot lua destula ardoare din ei ! Nu faptul ca tremura in crize epileptice ma infioara, ci faptul ca nu pot sa asimilez pe cat as vrea din dragostea cu care infrunta viata ptr noi! Nu corpusorul ei asimetric imi displace, ci faptul ca mai am multe sa-i povestesc si sa-i cant, dar s-ar putea sa nu mai am destul timp!
Nu scriu pentru ca n-am avut curaj sa va raspund in fata, ci scriu ca sa ramana pentru noi si pentru toti cei care cred ca au de ales!
Alungati orice gand care incearca sa va convinga de drepturile pe care le aveti, caci n-avem niciunul asupra vietii!!
Avem insa puterea de a alege sa ne lasam purtati pe mainile ce au in palme semnul ca suntem intelesi in suferinta noastra, ca suntem acceptati cu toata frangerea inimii noastre, ca suntem pretuiti!
N-am avortat aceasta minune de copil pentru ca am vrut sa invat a iubi imperfectiunea, pentru ca Dumnezeu mi-a aratat un fel de dragoste speciala, tocmai pentru ca aveam nevoie de vindecare! Aveam nevoie sa inteleg dragostea Lui fata de mine!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu